aurora boreala

Un drum intins, un orizont deschis si doi oameni tinandu-se de mana. El ii cauta privirea, ea se sfiaza, ii zambeste stanjenita de palmele ce-i asuda de cinci minute încontinuu. Se opresc la marginea canionului,se privesc. El nu-i observa ridurile, o priveste ca la prima intalnire, desi genunchii nu-i mai permit flexibilitatea de a i se arunca in genunchi si a-i pune un inel pe deget. Insa nici ea nu-si mai doreste asta. Ii strange mana in a lui si ii sopteste: „priveste”. Culorile de pe cer pictate cu pensula se amesteca, formand deasupra canionului un adevarat joc de culori. -Se spune ca fiecare apus este unic. Inima ei incepe sa bata cu putere si in ciuda firelor albe ce-i cad in suvite peste umeri, se simte ca la prima intalnire, ca prima oara cand l-a vazut. Nu se poate decide daca sa se uite la apus sau la ochii lui pe care ii cunoaste atat de bine, sunt la fel ca in prima zi, poate citi in ei increderea care i-a facut sa ramana atat timp unul alaturi de celalalt. In jurul ochilor lui s-au conturat acum riduri adanci, pleoapele s-au lasat, dar sentimentul e acelasi. – Imi amintesc iarna din saptezeci si sapte, spuse ea. In mintea lui se contureaza o idee profunda a acelei ierni. Isi aminteste pana si aeroportul, iglu-ul in care s-au adapostit si acea noapte. Un vant puternic le sufla in ceafa, se tineau de mana la fel de puternic ca acum. El isi aminteste de emotiile de dinainte, urmau sa participe la un eveniment care le schimbasera viata. Si-atunci s-a intamplat, un joc de culori a aparut deasupra varfurilor brazilor, nuante de aslbastru si verde acopereau intreg cerul, gradele minusii faceau sa inghete, dar minunea nu. Au incremenit in fata aurorei, puteau auzi in departare cantecul pinguinilor in noaptea lor cea mai lunga, puteau simti respiratia taiata a celuilalt. Nu simteau frigul, simteau caldura interioara, acea satisfactie da a pasi pe luna, de a descoperi un nou continent, satisfactia implinirii unui ideal. -Mi-as dori sa ne intoarcem avolo, spuse ea cu jumatate de gura. Ii era atat de frica. Frica sa nu fie refuzata, nu vroia sa paraseasca acest pamant inainte sa ajunga din nou acolo, isi dorea sa o faca atunci cand in ochii ei se va reflecta jocul de culori -De fapt, e ceea ce se afla in buzunarul meu drept, spuse el. Doua bilete dus-intors catre Antarctica. Ochii i se umezisera, inima ii galopa. Il pupa pe obraz, multumindu-i intr-un infinit de ori. In urma canionului, se vedeau doua perechi de pasi. Era ultimul apus de toamna.